Este pentru prima data cand ne intalnim. Descopar, in fata mea, un om hotarat, dar jovial, optimist si cu un tonus de individiat. Pare stapan pe tot ceea ce spune. Incerc sa mi-l imaginez in mijlocul „iadului de gheata” ( va mai fi la fel ?), sa-i intuiesc trairile in lupta cu natura si cu secundele „salbatice” ale cronometrului. Mi-l inchipui cu privirea inainte, printre valuri, tintuind malul francez ce se arata ca o Fata Morgana temerarilor, in zilele senine. „E avantajul faptului ca am jucat polo. Pot sa respir si in fata, am un reflex format. Nu simt un efort in plus sa privesc inainte sau sa-mi rotesc capul stanga-dreapta in timp ce inot”, imi dezvaluia Paul inainte sa incerc exercitiul de imaginatie. Omul de 1 metru si 77 de cm vrea sa duca la indeplinire un pariu nebunesc: traversarea Canalului Manecii intr-un timp record, sub 7 ore si 17 minute. Are 37 de ani si jumatate, nu-i arata, la fel cum nici Canalul nu le dezvaluie inotatorilor distanta exacta. In „buletin” sunt trecuti 34 de kilometri ( cea mai scurta distanta intre malul englez si cel francez ), dar in practica puterea curentilor decide lungimea surghiunului.
“INOT DE CAND ERAM MIC”
16 ani a facut polo de performanta. De inotat o face de pe la 5 ani. Microb luat din familie, mai precis, de la tatal sau, fost antrenor de polo la Steaua sau la nationala. Paul Georgescu are in palmares doua titluri de campion national, la seniori, cu Steaua Bucuresti, dupa ce in prealabil a luat 5 titluri, la juniori, pentru CSS1 Bucuresti, acolo unde a si inceput sa practice polo. El este romanul care vrea sa doboare recordul „inghetat”, din 1994, de prestatia fabuloasa a americanului Chad Hunderby, la 7 ore si 17 minute. Recordul este omologat de Channel Swimming Asociation, una dintre cele doua asociatii care guverneaza traversarile in Canalul Manecii. CSA este de altfel asociatia cu care si Paul va colabora, o asociatie conservatoare si stricta in ceea ce priveste regulile. Cea de-a doua asociatie, mai tanara, este Channel Swimming & Piloting Federation al carei record este detinut de un australian: 6 ore si 55 de minute.
Paul este un obisnuit al concursurilor de triatlon de la noi din tara. Profesor de educatie fizica si sport la international British School of Bucharest, din anul 2000, participa la competitii impreuna cu elevii sai. Din luna octombrie a inceput pregatirea specifica pentru marea incercare.
“PARINTII MI-AU SPUS CA SUNT NEBUN, DAR MA SUSTIN”
Fiecare dimineata incepe pentru Paul Georgescu la ora 6.30: inoata zilnic intre 5000 si 7000 de metri, iar gandurile ii zboara la momentul in care se va arunca in apele Canalului. „Ma gandesc tot timpul, astept cu nerabdare , dar cu placere. Voi avea emotii, dar doar la inceput. Toata iarna am facut cate 20 de km de bicicleta pe zi, iar in acest timp ma uitam la filmulete cu inotatorii care au traversat. Aveam un ritm fantastic la pedale. Cu siguranta va fi o experienta frumoasa care imi va ramane pentru toata viata „, isi dezvaluie trairile, Paul, pentru aimx.ro. In tentativa sa de a ajunge la Calais, in Franta, intr-un timp record, fostul poloist si-a schimbat si tehnica de inot: ” eu duceam bratul intins atunci cand il scoteam din apa, dar antrenorul mi-a zis ca sunt timpi pierduti. Tractiunea pe sub pe apa este foarte importanta, e foarte buna, dar bratul nu trebuie scos intins. Trag, ridic cotul si il duc in fata, iar momentele de zbor nu mai sunt atat de importante. In timp te dor si umerii.”
Paul, tata a doi copii, povesteste si cum a reactionat familia cand si-a anuntat intentiile: „parintii mi-au spus prima data ca sunt nebun, apoi s-au obisnuit cu ideea si vor veni si ei sa ma sustina. Am un frate mai teribilist, sare cu parasuta, dar mi-a zis sa stau linistit ca asa ceva nu este de incercat. Eu sunt dintr-o bucata, recunosc.Nu ma las atunci cand imi propun ceva.”
“PAUL DESPRE:”
- meduze: ” nu im este frica de intepatura meduzelor. Iti paralizeaza bratul sau piciorul pentru ceva timp, dar trece.”
- doborarea recordului: ” ma stimuleaza. Sa spun doar ca traversez Canalul ar fi fost mai usor. Trebuia sa-mi propun un obiectiv in plus.”
- hipotermie: ” imi este frica de hipotermie. Ma sperie acest lucru. Tot timpul esti acoperit de apa.”
- acomodarea cu apele reci: „incep in Snagov. Ma duc la mare atunci cand apa va avea 15-16 grade si dupa la Vidraru.”
- greutate : „am oprit alergatul, ca sa pot sa pun ceva kilograme. Am luat 4, mai vreau sa iau 4 sa ajung la 80.”
- distanta: „nu am nicio problema in ceea ce priveste rezistenta.”
- despre Avram Iancu ( primul roman care a incercat sa traverseze Canalul ): ” nu auzisem de tentativele lui. Am cautat pe internet si atunci l-am descoperit. As vrea sa-l am in echipa mea. Ma duc intr-un loc necunoscut, iar el a mai fost de trei ori. M-ar ajuta.”