”Intr-o tara oarecare
Intr-o scoala oarecare
Un profesor oarecare
A devenit eroul meu.”
Acesta a fost raspunsul lui Andrei, un fost elev de-al meu in varsta de 11 ani, atunci cand a fost intrebat de catre profesoara lui de ce a ales sa faca o compunere despre fostul lui profesor de sport. Acum el invata in Valencia urmandu-si visul de a juca fotbal la cel mai inalt nivel.
Am inceput cu aceste cuvinte ca sa raspund intrebarilor legate de „ce anume ma motiveaza in toate aceste provocari”. Aceasta este dovada ca nu conteaza daca mai sunt sau nu mai sunt elevii mei sau daca sunt sau nu mai sunt profesorul lor, ci conteaza ca ei au ramas cu acea mentalitate de invingator, mentalitate care ii va ghida in viata si ii va face sa nu renunte niciodata la visele lor.
TRIPLE CROWN –sfarsitul primului capitol din cariera mea de inotator in ape deschise
Imediat dupa ce am reusit sa castig maratonul acvatic de la Zurich unde am demonstrat ca nu sunt doar un inotator de mare anduranta, am hotarat impreuna cu echipa mea sa atacam distinctia Triple Crown , o titulatura de care se bucura mai putin de 200 de inotatori in toata lumea. Aceasta distinctie reprezinta finalizarea a trei dintre cele mai dificile maratoane acvatice din lume: Canalul Manecii, Canalul Catalina si Maratonul din jurul insulei Manhattan.
Cucerind deja Canalul Manecii am decis sa atacam celelalte doua in acelasi an , mai ales ca amandoua se aflau in Statele Unite. Daca pentru Canalul Catalina rezervarea unui loc a fost destul de usoara, pentru insula Manhattan a trebuit sa astept pana la finalul anului pentru a afla daca am fost ales pentru una dintre datele fixate de organizatori. Pentru a fi primit si mai ales pentru a avea sanse sa fi acceptat trebuie sa ai o anumita experienta in aceste maratoane acvatice. Un plus am avut si datorita rolului meu de ambasador al Canalului Manecii.
Dupa ce am primit acceptul din partea New York Open Water Inc., singurul inconvenient reprezenta distanta foarte mica intre cele doua curse – de numai 9 zile.
Impreuna cu antrenorul meu Matei Giurcaneanu am stabilit un plan de antrenament in functie de programul meu de serviciu. Au fost sute de ore si sute de kilometrii inotati. Programul de antrenament incepea in jur de 6:30 dimineata pana la 8:20, pentru ca la 8:45 trebuia sa fiu la scoala . Aveam o eleva care aproape in fiecare zi imi spune „Mister mirosi a clor”. Dupa amiaza , dupa orele de scoala si lectiile de inot cu elevii,aveam antrenamentul cu cei din stafeta care va traversa Canalul Manecii. De doua sau trei ori pe saptamana faceam si pregatire fizica in sala de forta, din care o sesiune impreuna cu copiii din stafeta. A fost o perioada grea cu zile bune si mai putin bune dar intotdeauna ma motiva gandul ca prin propriul exemplu pot schimba mentalitatea atator copii.
Vroiam si vreau sa le demonstrez ca munca si indarjirea pot face din oricine un campion. Daca iti vezi de treaba ta si iti urmezi drumul pe care ti l-ai stabilit, nu exista obstacol pe care sa nu-l poti depasi, nu exista esec care sa te opreasca si nu exista dorinte care sa te sperie.
Spre Los Angeles am plecat prima data impreuna cu sotia mea, parintii mei si cu Iulian , managerul meu, Matei urmand sa vina cu 2 zile inainte de trecerea Canalului Catalina.
In ziua de 15 august la ora 20 ne-am intalnit cu pilotul, observatorii si cei doi caiacisti in portul de plecare. Urma o calatorie de 2 ore pana pe insula Catalina.
Bottom Scratcher era o barca pescareasca marisoara in interiorul careia se gaseau nu mai putin de 11 paturi suprapuse. Am profitat de aceste dotari reusind sa ma odihnesc aproximativ o ora.
Cand am ajuns la 100 de metrii de insula, barca s-a oprit urmand ca eu sa inot pana pe insula, locul de plecare.
Cand ma pregateam sa sar in apa am vazut un banc de pesti zburatori care lovindu-se de barca mureau. Cand ne-am uitat mai bine la 2 metrii de barca se aflau doua foci imense care vanau acesti pesti.
Dupa vreo 5 minute de privit live acest documentar marca Discovery, pilotul mi-a cerut sa sar in apa, chiar in locul unde se desfasura actiunea. Asa cum invatasem din Canalul Manecii, trebuia sa am incredere orbeasca in pilotul barcii, si… am sarit. Am inotat pana pe insula , de unde am plecat in cucerirea celui de-al doilea canal si binenteles celui de-al doilea ocean.
La inceputul cursei am avut un curent potrivnic reusind sa inaintez cu o viteza foarte mica. Alimentarea mergea foarte bine , conform planului, din 30 in 30 de minute. O experienta extraordinara am avut atunci cand bagam mana in apa si totul devenea fosforescent, exact ca lumina produsa de licurici noaptea. Acest fenomen se datora unor microorganisme din apa.
Dupa aproximativ 5 ore am inceput sa am o mica durere de cap insotita de o senzatie de frig. Aceasta senzatie a produs ingrijorare in echipa mea, ingrijorare cauzata mai ales dupa experienta anterioara din Canalul Manecii. In momentele acelea aveam nevoie de energie, aceasi energie speciala pe care am avut-o in Canalul Manecii. Stiind ca elevii de la scoala sunt in vacanta si deci nu sunt conectati total la aceasta cursa, i-am cerut tatalui meu sa-i sune pe cei doi copii ai mei si sa le spuna ca sunt bine. Dupa ce i-a sunat si le-a spus ca” tati inoata si se gandeste la voi”, parca tot frigul si toata oboseala disparusera. Am inceput sa inaintez cu o viteza de 4,2 km/h, viteza care i-a surprins chiar si pe cei doi observatori oficiali. Incepusera sa faca tot felul de masuratori si nu-si explicau cum a crescut viteza de deplasare asa de mult.
La un moment dat am inceput sa aud niste sunete ciudate in apa, iar cand am respirat lateral l-am vazut pe caiacist aratand in fata cu mana. Era un grup de delfini care inota inaintea mea. E o experienta extraordinara!
In continuare am reusit sa mentin aceasi viteza , kilometrii se imputineau si dupa 9 ore si 47 de minute am ajuns pe plaja stancoasa de langa Palos Verdes.
A fost un succes obtinut cu foarte multa munca dar si cu un plan foarte bine pus la punct, plan care trebuia sa ma mentina la un nivel energetic ridicat pentru urmatoarea provocare-Manhattan Island Swim-.
Dupa doua zile de pauza in care am incercat sa ma recuperez prin odihna si masaj am zburat catre New York.
La aeroport ne-a asteptat unchiul meu (stabilit de multi ani acolo) care ne-a pregatit o masa traditionala romaneasca cu tot felul de branzeturi si mezeluri, mancare careia i-am dus mult dorul in Los Angeles. El mi-a aranjat deasemenea si locatia, o piscina cu o lungime de 25 de yarzi, unde puteam sa ma antrenez pentru acest ultim maraton acvatic. Pentru aceasta ultima provocare din pacate Matei nu a putut sa ma insoteasca avand un program incarcat in cadrul federatiei de natatie. Chiar daca era in tara intre noi exista o permanenta comunicare.
In ziua de 25 august la 4 dimineata ne-am adunat toti inotatorii care participam in aceasta cursa la Pier A pentru a ne lua kiturile si pentru a afla ultimile informatii.
Startul s-a dat in valuri, primii plecand inotatorii cu cea mai mica viteza de deplasare. Eu , impreuna cu un spaniol si cu una dintre cele mai bune inotatoare din Statele Unite, Sandra Frimerman-Bergquist (https://db.marathonswimmers.org/p/sandra-frimerman-bergquist/) , eram in ultimul val. Fiecare dintre noi era insotit de o barca, unde se afla echipa noastra,si de catre un caiac. Numai inotatoarea din Statele Unite avea doi caiacisti si un sistem de alimentare identic cu cel din concursurile FINA.
Startul valurilor se dadea din 15 in 15 minute. In ultimul val am plecat doar eu cu inotatorul spaniol, Sandra plecand din gresala cu un val inainte. In prima jumatate a cursei am avut o apa destul de lina si un ritm pe care l-am pastrat constant, incercand sa imi pastrez un puls de 120-130. Dupa aproximativ o ora o aveam numai pe Sandra in fata mea intrecand pe toti ceilalti concurenti din valurile anterioare. Eu planificasem sa termin undeva la sapte ore, accelerand in ultimile doua ore.
In a doua jumatate insa am avut un vant puternic si valuri destul de mari din fata, incercand tot timpul sa le sparg cu capul.
Dupa patru ore am observat ca se apropiau doi inotatori de mine. Am continuat in acelasi ritm , incercand sa ma tin de plan, adica sa incep sa accelerez din ora a cincea. Facand cateva brate de spate am observat cum barca unuia dintre ei se punea la vreo 3 metri de-a latul in fata lor spargandu-le valurile si binenteles usurandu-le foarte mult inaintarea. Am comunicat caiacistului si echipei mele aceasta situatie , si dupa vreo ora acea barca a incetat sa mai favorizeze acei doi inotatori.
Cand am intrat in ora a cincea mi-am scos casca de pe cap, fiind foarte nervos di cauza acelei intamplari, si am inceput sa accelerez. Ma simteam ca intr-un meci de box „incasand” val dupa val in cap. Simteam ca nu mai pot, vedeam in fata doar valuri , bratele erau din ce in ce mai grele si chiar la un moment dat imi venea sa renunt. In acele momente ma gandeam la unchiul meu care s-a zbatut foarte mult sa nu ducem lipsa de nimic, la comunitatea de romani din NY care isi pusese atatea sperante in mine, la familia mea care s-a sacrificat atata vreme numai ca eu sa pot sa ma antrenez, la elevii mei care imi tineau pumnii din tara. Asa ca am strans din dinti si am continuat.
Desi eram foarte epuizat in acele momente, incepeam sa ma simnt din ce in ce mai puternic. Era o senzatie ciudata sa-mi simnt corpul coplesit de oboseala si in acelasi timp miscandu-se cu atata putere. Am terminat cursa in 8:03 la numai doua minute de Sandra, dar cel mai important lucru reprezenta cucerirea acestei mari distinctii a inotul in ape libere.
Impresionati de performantele mele, comunitatea romaneasca din NY prin fundatia”Doru” mi-a inmanat o medalia speciala realizata cu ocazia centenarului .
OCEANMAN 2018
Anul acesta am ales ca etapa de calificare pentru finala mondiala tot pe cea din Italia (Lago D’orta), datorita distantei(14km) , aceasta etapa fiind cea mai dificila din tot circuitul, dar si cea mai frumoasa.
Am plecat in aceeasi echipa ca anul trecut. Impreuna cu Anton ( elevul meu care face parte si din stafeta care va incerca sa treaca Canalul Manecii anul acesta) aveam ca obiectiv imbunatatirea timpului de anul trecut, mai ales ca in acest an traseul nu mai era o noutate pentru noi. Eu am ales ca sa particip la Elitte deoarece in aceasta categorie regulamentul se aplica cu strictete. Apa avea in jur de 22 de grade, deci folosirea neoprenului era permisa. Am incercat sa nu ma mai gandesc la avantajul celorlati concurenti care purtau neopren, si m-am concentrat doar la cursa. Se mergea in plasa tot timpul. Se formasera siruri de cate 8-10 inotatori. Vazand acest lucru m-am desprins din grupul din care faceam parte si am incercat sa-mi fac un ritm asemanator cu cel pe care aveam de gand sa-l am in Canalul Catalina. Am pastrat acel ritm pana la finalul cursei si am incheiat concursul cu un timp foarte bun, cu 8 minute mai bun ca anul trecut dar cel mai important cu un consum de energie scazut. M-am calificat de pe pozitia a 3-a in marea finala mondiala care avea loc in luna noiembrie in Dubai. La fel ca mine si Anton si-a imbunatatit timpul cu 5 minute , califaicandu-se si el la juniori de pe pozitia a 4-a.
Dupa cucerirea distinctiei Triple Crown in luna august si participarea in luna septembrie la Trichalenge Mamaia(o competitie de suflet pentru mine) mi-am luat 2 saptamani de pauza, saptamani in care a trebuit sa ma odihnesc foarte mult.
Pentru aceasta finala am avut doar o luna sa ma pregatesc, trecand de la un efort aerob la unul aerob-anaerob, incercand sa-mi imbunatatesc viteza in regim de rezistenta.
La fel ca si anul trecut in Benidorm au fost cateva sincope de organizare, traseul schimbandu-se de 3 ori, ultima oara chiar in dimineata concursului.
S-a inceput intr-un ritm foarte alert, iar dupa cinci minute se formasera deja mai multe grupuri. Eu faceam parte din grupul al doilea fruntas, incercand sa-mi mentin o viteza de confort pe care sa o pot duce pana la sfarsitul cursei. Apa era foarte calda in jur de 27-28 de grade si foarte sarata. Desi organizatorii au anuntat ca se afla 4 barci pentru hidratare, nu am vazut nici una. Dupa 2:23 minute am terminat pe locul 5 la categoria Elite, imbunatatindu-mi timpul foarte mult in comparatie cu anul trecut unde distanta a fost mai mica cu 1km.
A fost o cursa speciala pentru mine pentru ca incheia un sezon excelent si pentru ca aveam sansa sa inot impotriva unor inotatori de top in aceasta disciplina. Aceasta cursa am dedicat-o familiei CATENA, acestor oameni frumosi care au crezut tot timpul in mine(mai ales cand eram un necunoscut in aceasta disciplina), fiindu-mi alaturi mai ales in cele mai dificile momente ale carierei.
Anul acesta va fi unul special pentru mine cu foarte multe provocari, provocari care vor reprezenta premiere pentru Romania. Incepand cu participarea la proba regina si in acelasi timp cea mai dificila(de 1km) din cadru Campionatului Mondial de Inot in Ape Ingetate, continuind cu traversarea Canalului Molokai In Hawaii (42 km) , traversarea Canalului Nordic(35 km intr-o apa de maxim 14 grade) la inceputul lui August si terminand cu o premierea istorica pentru tara noastra – trecerea Canalului Manecii de catre prima stafeta romaneasca, stafeta compusa in marea ei majoritate din copii.
Pentru circuitul Oceanman voi schimba etapa de calificare din Italia in Spania. Am ales etapa din Valencia ,care va avea loc la sfarsitul lunii Septembrie ,atat pentru a ma intalni cu Anton care, urmandu-si visul de a juca polo la cel mai inalt nivel urmeaza Academia de polo pe apa din Barcelona cat si, in special, pentru ca fostul meu elev, Andrei, sa-si reintalneasca eroul .
La sfarsit vreau sa precizez ca indiferent cate oceane o sa traversez si cate mile inghetate o sa inot, voi ramane „acelasi profesor oarecare in aceasi scoala oarecare si din aceasi tara oarecare.”
Vreau sa multumesc totodata persoanelor si sponsorilor care au fost si sunt alaturi de mine:
Familiei mele, copiilor de la IBSB, Familiei Zamfir, antrenorului meu Matei Giurcaneanu, Meir Cohen, Alexander Condur( Chinezu), familiei Culian, Robert Marcu si Cristina Mitrofan, familiei Dutu, Eugen si Dana Negru , Kendall Peet, Sorin Cristea, CATENA RACING TEAM, GOTTON, GREE, DELFINUL BUCURESTI, TYR, POLAR, POWERBAR, WORKING UP, INTERNATIONAL BRITISH SCHOOL OF BUCHAREST, MOBEXPERT, KINETIC, IDC, SHARKBANZ.
